„De pe platou, pe timp senin în special, în partea de dupa-amiază a zilelor de vară, se poate observa silueta falnică a Ceahlăului cu piscurile Toaca şi Panaghia, iar în plan mai apropiat oglinda iazului de la Ciurea”
Aici sunt ocrotite o multitudine de plante, specii de păsări şi animale. Grigore Cobălcescu a scris prima lucrare de geologie în limba română despre dealul Repedea, numita „Calcarul de la Rapidea” şi publicată în 1862.
Dealul Repedea prezintă importanţă şi sub aspectul vegetaţiei, faunei, morfologiei reliefului şi al peisajului. Sub aspect biologic rezervaţia se impune datorită prezenţei numeroaselor ecosisteme naturale şi microreliefului variat.
Biserica Sfântul Ioan Botezatorul se află în Birnova, fiind ctitorită de către cel care a fost preşedintele Sfatului Ţării din Basarabia: Ion Inculeţ (1884-1940). Impunătoare prin arhitectură şi totodată emanând spiritualitate şi îndemn la credinţă, biserica domină împrejurimile.
Destinaţia sa iniţială a fost cea de capela, aici aflându-se mormintele lui Ion Inculet şi al sotiei sale principesa Ruxandra, nascută Cantacuzino.Biserica nu a fost folosită în perioada comunistă.
Din 1990 a devenit parohie cu hramul „Sfantul Ioan Botezatorul”.În vecinatatea sa, se regăseşte vechiul conac al familiei Inculeţ, acum casă memorială.
Istoria Mănăstirii Bîrnova începe în jurul anului 1603 când Ieremia Movilă, primul domnitor moldovean care a ctitorit pe aceste meleaguri, a ridicat o biserică de lemn, având hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Începand cu anul 1663 mănăstirea a fost închinată Patriarhiei Ierusalimului, fiind administrată de călugării greci pe o perioadă de 200 de ani. De-a lungul timpului sfântul lăcaş a avut şi statut de parohie (1908-1945, 1950-1990), mănăstire de maici (1945-1950), în 1991 Mitropolia Moldovei şi Bucovinei redându-i statutul de mănăstire de călugari.
Mănăstirea Birnova, înrudită cu Dragomirna, face parte din ansamblul marilor ctitorii arhitecturale din Moldova, sintetizând din acest punct de vedere elementele arhitecturale româneşti cu cele bizantine, transmise prin Ţara Romanească. Ornamentaţia exterioară înrudeşte mănăstirea cu Dragomirna, iar tehnicile cromatice o aseamănă cu Agapia.
